Intr-o dimineata, promit ca e adevarat, m-am trezit panicat si plin de regretele visului proaspat incheiat. Am scapat usor de fantasme dar panica mi-a ramas in piept, cam ca urmele pernei ce se imprima pe obraz. Acum, daca stai sa te gandesti, o cafea, un ceai sau poate ceva nutritiv ar fi bun de dimineata, mai ales cand stii ca ziua s-ar putea termina oricum, dar nu bine. Daca nu stai sa te gandesti (da, multi fac asta) si mai incurajezi si panica matinala ai putea sa patesti ca mine. Promit ca e adevarat. Si anume, sa dai pe gat fara regret o miniaturala gaura neagra. Se poate si daca nu e usor de explicat. Nu zabovesc in a convinge ci doar continui sa descriu urmarile nefaste ale unei neintelegeri. Normal ca e o neintelegere. Cu mine, da, pentru ca nu as fi inghitit o dracovenie ca asta daca m-as fi ascultat mai bine. Sau daca as fi spus ceva, pana la urma. Continui. Asadar se duse in mijloc de stomac, sau pe undeva in mate. Orinde s-ar fi oprit nu are a face cu ceea ce a declansat. Si anume un efect, clasic de altfel, de suctiune a unor lucruri destul de interesante. Spun asta pentru ca si-acum mi-e teama sa le zic importante. Iar lucrurile ce au sfarsit in gaura asta neagra sunt chiar importante. Poi sa vedeti, s-au dus pe loc bucati din mine ca: pasiuni, umor, curaj, idei, planuri tembele dar si unele mai clare, oameni legati de ele sau doar de mine ba chiar si-un pix (nu pot promite) pe care nu l-am mai gasit de-atunci. Desi ai vrea sa razi sau macar sa intretii un zambet, citeste mai departe si nu forta o stare. Nimic din cele ce urmeaza nu e o comedie. Pentru ca forta unei gauri negre (de genul asta, chiar miniatural) este putin cam mult peste intelegerea oricui. Cert este ca bucatile picate in ea n-aveau dublura sau inlocuitor. Si m-am trezit, a doua oara in ziua cu pricina, de data asta far' de mine. Cu drag as fi baut cafea si-un ceai si poate chiar ceva nutritiv, daca as fi avut unde sa le arunc. Pe gat in jos daca mergeai, gaseai doar limbo. Si unul (da, ca in titlu) nesuferit nevoie mare. Nu e de moarte sau de viata. Ca d'aia e limbo. E ca si cum n-ar fi, dar este doar pentru ca "n-ar fi" are nevoie de suport. Si acest suport (adica limbo) este ironic... lipsa oricarui suport. Mi-e greu sa cred ca ati urmarit tot ce am insirat mai sus, adicatelea sa descriu nedescrisul. Mi-e greu sa cred oricum orice din locul in care sunt. Un loc nesuferit, ce-i drept. Poate prea nesuferit. Si totusi sunt. Si am sa fiu aici pana ce tot de inghitit va fi inghitit. E de-a dreptul revoltator de nesuferit. Un loc ce nu-ti da nimic dar te suspenda cu ochii cascati ca sa poti vedea tot ce ti se ia. Si nu prea e deloc confortabil cand sunt destule de luat. Dar sa nu mai zabovesc in drama si inchei cu demnitate si onor. E bine. E de aci pana cand nu conteaza. E drum nefacut, si doar schitat cu degetul prin limbo. E drum neinceput si doar placut ca peisaj. E tot ce vrei si din belsug pentru ca nu-i la nimeni. E doar in tine si tu in el.
E un limbo nesuferit si totusi nu-i un limbo.
