"The photography is apparently shot by an visually impaired epileptic Parkinson's intern stumbling down a never ending staircase..."
Comentariu cu pricina mi-a amintit de tendinta curenta din cinematografie de a da senzatia unui unghi subiectiv hiper-realist. Miscarea haotica a camerei si tremuratul constant ce ar trebui sa dea aceasta senzatie ca esti in mijlocul actiunii pare ideea unui client idiot* (care intodeauna stie mai bine cum sta treaba) decat decizia unui regizor. Nu am prea multe argumente. Mai exact, am unul singur. Puteti proba si voi, nu e secret: incercati sa observati cat de rau (repede, haotic, miscat sus-jos sau dreapta-stanga) se misca tot ce aveti in raza vizuala atunci cand asteptati metroul, cand conduceti, cand urcati scarile, cand mergeti pe bike cu viteza, cand alergati etc. Daca am vedea totul zburand de colo colo in raza noastra vizuala, cum ni se prezinta story-uri "realist" de ceva timp prin productiile cinematografice, cred ca am umple strazile de voma ...sau poate ca ne-am misca lipiti de pereti, pas dupa pas ca niste melci precauti.
Astept linistit si infipt cu mainile in canapea sa treaca trend-ul asta si poate cand Tarkovsky sau Greenaway vor reveni in peisaj ca etalon de tratare cinematografica o sa re-incep sa mananc popcorn la filme.
_________________________
*- referinta la clientul unei agentii de publicitate ce deseori creeaza un paradox: apeleaza la profesionisti (agentia de publicitate) pentru a capata notorietate si/sau a-si vinde produsele, dar nu ia in considerare mai nimic, invocand un soi de stiinta atotcuprinzatorare (romaneasca) si impunandu-si pana la capat ineptiile fara baza in nimic real.
